Maria Tudor a primit astăzi titlul de cetățean de onoare al Râmnicului, în cadrul unei ceremonii organizate la hotel Ramada, în Ramnicu Vâlcea.
Înalta distincţie a fost acordată de primarul orașului, Mircia Gutău.
Absolventă a Facultății de agronomie din cadrul Universităţii din Craiova, Maria Tudor a obţinut în anii 2010 doctoratul, la Universitatea din Craiova (cu lucrarea „Cercetări privind evaluarea agrobiologică a unor soiuri de nuc în relaţie directă cu condiţiile ecologice din zona subcarpatică a Olteniei”).
După absolvirea Facultăţii de agronomie a lucrat ca inginer la Direcţia generală de agricultură şi industrie alimentară a Consiliului popular Olt, în cadrul Asociaţiei economice Coop Horticola Băbeni, al cărei director a fost în perioada 1986-1988.
A fost şef-secţie la Vinalcool Drăgăşani SA.
Ulterior a înfiinţat societatea comercială Oil Tudav și Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea SA.
„Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai performanţi oameni de afaceri din municipiul Râmnicu Vâlcea. A dezvoltat în principal afaceri în producţia industrială, în mass-media şi în turismul balnear şi de divertisment.
Este iniţiatorul şi finanţatorul singurului post privat de televiziune regională, VTV, realizat în perioada 2003-2008 la cele mai moderne standarde ale momentului.
A condus la diversificarea producţiei Uzinei Mecanice Râmnicu Vâlcea SA şi la pătrunderea produselor realizate aici pe pieţele naţionale şi internaţionale.
A readus pe harta staţiunilor balneare capacităţile tradiţionale de tratament şi de cazare ale oraşului Olăneşti, contribuind substanţial la dezvoltarea turismului şi la modernizarea localităţii.
A contribuit la dezvoltarea și la modernizarea stațiunii Mamaia prin achiziționarea hotelului Riviera și prin investițiile realizate.
A contribuit la plasarea municipiului Râmnicu Vâlcea pe traseele naționale și internaționale de turism prin inaugurarea unui hotel din lanțul Ramada în acest oraș, în prima jumătate a anului 2019.
Firmele înființate, coordonate sau aflate în proprietatea familiei Mariei Tudor au în jur de 1000 de angajați, majoritatea implicate în producția industrială și în serviciile turistice balneare.
Valoarea investițiilor din perioada 2014-2018 este de aproximativ 17 milioane euro, respectiv în obiective industriale și turistice (Hotelul OLĂNEȘTI –cca. 3.000.000 euro, Hotel RIVIERA -cca. 5.000.000.000 euro, Hotel RAMADA –cca. 8.000.000 euro, Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea SA -utilaje –cca. 1.000.000 euro).
Cea mai mare contribuție la bugetul local este în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe teritoriul căruia sunt realizate activități de producție industrială și de turism, valoarea impozitelor și taxelor locale virate la bugetul local fiind de cca. 1.600.000 lei noi (de la organizații comerciale) și de 60.000 lei (familia Tudor).
În plan social, Maria Tudor este cunoscută ca unul dintre cei mai generoși și mai sensibili oameni de afaceri.
A contribuit de-a lungul anilor la soluționarea a zeci de cazuri sociale, de la asigurarea mijloacelor de evitare a eșecului școlar pentru copiii aflați în condiții familiale precare și până la asigurarea locului de trai pentru copiii orfani, de la nevoia de modernizare a unor spații aflate în administrare publică și până la ctitorirea lăcașelor de cult, de la editarea cărților publicate de autori vâlceni și până la producția emisiunilor de televiziune cu conținut cultural sau de promovare a turismului regional.
Prin companiile proprii, Maria Tudor este un partener important în acțiunile publice organizate de autoritățile municipiului Râmnicu Vâlcea și ale județului Vâlcea.
Ținând cont de argumentele prezentate conducerea Primariei Ramnicu Valcea a considerat necesară și oportună propunerea privind acordarea Titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea doamnei Maria Tudor”- primăria Râmnicu Vâlcea.
Alături de Maria Tudor alți trei oameni de afaceri din județul Vâlcea, care administrează afaceri importante în județ și au creat sute de locuri de muncă au primit distincția oferită de reprezentanții primăriei.
Cetăţean de Onoare al oraşului a devenit și Constantin Boromiz, om afaceri, care deține un brand de panificație.
În galeria Cetăţenilor de Onoare au intrat și Dorina și Dan Mutu, antreprenori, proprietarii unui lanţ autohton de magazine.
Cei trei antreprenori au primit această distincție pentru dezvoltarea economică a municipiului și pentru susținerea acordată comunității locale, au anunțat organizatorii.