Consultantul politic Miron Mitrea a comentat scandalul momentului legat de declarațiile Elenei Lasconi și conflictul creat de intervenția fiicei acesteia. Mitrea a explicat și care ar putea fi strategia USR legată de păstrarea sa nu a acesteia pe listele pentru europarlamentare, duminică seară, la Culisele puterii.

„Progresiștii au în toată lumea o caracteristică imuabilă, definitorie. Ei sunt de acord cu toate libertățile și militează pentru toate libertățile. O singură libertate nu o acceptă: să nu fii de acord cu ei, adică cea care definește democrația.
 
Toți progresiștii din toată lumea acceptă și promovează minoritățile, religioase, LGBT+ și toate lucrurile facute mai puțin de oamenii normali, și explic ce inseamnă oameni normali. Câtă vreme peste 50 la sută cred în bărbat femeie, egal mascul, femela, atunci normalitatea este asta. Ei sprijină asta dar nu sunt de acord”, a declarat consultantul Miron Mitrea la Culisele puterii.
 
Despre scandalul public și politic în USR declanșat de declarația fiicei Elenei Lasconi, Miron Mitrea apreciază că „este vina lui Lasconi, dacă așa și a crescut-o, e treaba ei. Mi se pare ciudat ce a educat, și am educat vreo 5 copii. Ar fi o imensă vină dacă un copil mi-ar face așa. Să ai un copil care să te atace așa, înseamnă că ai ratat ceva”.
 
„Nu mi se pare că această doamnă este proastă. Cei de la USR au tot plimbat numele ei, era prima pe lista de europarlamentari, primar și cred că i s-a făcut intenționat. Cred că ea a bătut palma cu alt partid. Cred că la Câmpulung nu ies lucrurile cum trebuie.
 
Ea ține acest mesaj de mai multă vreme, este evident distonant ce vrea să facă în primul tur USR. E progresist, cu acest curent LGBT, și acum a ieșit acest scandal. Face bine USR și dnei Lasconi. 
Doamna a primit o vizită și de la PNL local.
 
Dacă sunt deștepți cei de la USR, nu-i bănuiesc, atunci diseară , la Biroul Permanent, vor vota care cum crede și o să o lase prima pe lista. E o metodă care se folosește. PSD când era atacat că e urmașul partidului comunist, președinte Iliescu, și nu se dădea la o parte, nu o făcea din calcul pragmatic. Era un calcul. În teritoriu erau oameni care-i voiau. Politicieni erau susținuți . (…) PNL era bine în alonjă. În primul  rând am crezut că e în alonja, apoi văzând-o și pe fiica sa, este descalifcant pentru amândouă. Mă îndoiesc că se va intampla asta (că o vor lăsa pe Lasconi pe listele europarlamentare, n.r.).
 
Delictul de opinie. Nu e singurul partid în care oamenii au fost sanctionați. Ion Rațiu, pe fond avea dreptate, era un politician, om extraordinar. Stătea de vorbă cu mine, el țărănist, eu pesedist. Am să mă bat până la ultima mea picatură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine nu a spus-o doar o dată de la tribuna parlamentului”, a mai spus Miron Mitrea.
 
„Se pare că suntem în situația dacă USR nu votează să o păstreze prima pe lista, dau de la mine un cec… Nu sunt băieți răi, sunt oameni inteligenti, unii au lucrat în ministere , cei de acolo au spus despre Drulă că e foarte citit, de treaba. Îmi place de el, e un bun adminsitrator, dar nu știe nimic de politică.
 
Deci el vrea să o dea afara, să o lase primar, pentru că a atacat minoritățile sexuale, și apoi spune că USR ar fi un partid de drepta. Păi nu, cele conservatoare sunt de dreapta. Au o problema de a înțelege politică, partidele progresiste sunt de dreapta. Progresiștii sunt definiti că sunt de stânga și sunt apropiați de aceste minorități.
 
În România, USR nu și-a acceptat această orientare, neacceptată de majoritatea electoratului, e maximum 8-9%, ei au reușit să intre în parlament, erau și singurul partid care era antisistem.
 
Dau 1 la suta ca cei de la USR vor fi inteligenți politic dacă o vor lăsa să rămână și pe listă. Ar fi interesant atunci, ar trebui să se uite PSD și PNL mai mult la acest partid cu mai multă atenție pentru alegerile care vin. Dacă o dau afară, au luat-o la vale de tot”, a concluzionat Miron Mitrea, la Culisele puterii.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorVremea rea a făcut ravagii în țară: localități fără electricitate, drumuri închise, case și mașini distruse