Moara de apă, un monument de arhitectură populară transferat din satul Titești, comuna Perișani, datat la început de secol XIX, inclusă în expoziția permanentă a Muzeului Satului Vâlcea.
Fundația și pereții construcției sunt realizate din piatră de munte, iar acoperișul este construit în două ape, declară reprezentanții muzeului.
Planul este alcătuit din două încăperi, prima încăpere adăpostește instalația de măcinat în timp ce a doua încăpere era destinată morarului. Sistemul de măcinat este prevăzut cu o roată la interior cu măsele și pinion cu bolțuri și încă una la exterior.
Morile de apă pot fi datate în baza descoperirilor arheologice pe teritoriul Daciei spre sfârșitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea e.n. Secolele VII și VIII marchează perioada de răspândire a morilor de apă în Europa occidentală, fenomen care cunoaște o ascensiune continuă între secolele XII-XIII.
Deși răspândirea a fost una rapidă, morile de apă nu au înlocuit niciodată, în lumea satelor, definitiv, moara de mână. Morile cu roată verticală cunoscute pe teritoriul României, sunt de tipul pe sol și plutitoare, cu roata stabilă sau cu roată mobilă- Muzeul Satului Bujoreni (Sursa: Tratat privind istoria civilizației populare românești, volumul I)
Muzeul Satului Bujoreni se întinde pe o suprafaţă de opt hectare.
Sursa: Realitatea de Valcea
