Unitatea Administrativă Teritorială Județul Vâlcea implementează, în perioada 05.07.2017 – 31.08.2021, proiectul ”Restaurarea, dotarea și punerea în valoare a Muzeului Memorial Nicolae Bălcescu, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, în baza contractului de finanțare nr.1855 semnat în data de 18 aprilie 2018.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea a semnat contractul de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții ”Restaurarea, dotarea și punerea în valoare a Muzeului Memorial Nicolae Bălcescu”, încheiat între U.A.T. Județul Vâlcea, prin Consiliul Județean Vâlcea, în calitate de Beneficiar, și o asociere de firme, în calitate de Antreprenor.

Durata contractului de proiectare şi execuţie lucrări este de doi ani și patru luni de la data emiterii ordinului de începere, iar valoarea acestuia, fără TVA, este de 11.346.705,62 lei (cca. 114 miliarde lei vechi).

Investițiile prevăzute prin proiect vizează consolidarea, restaurarea, dotarea și amenajarea Conacului Bălceștilor și a Bisericii de Lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din Gâltofani, restaurarea picturilor interioare și exterioare și lucrări de amenajare peisagistică a Parcului Conacului în suprafață de 1,8 ha.

Articolul precedent„Istoric vehicul”, lansat astăzi
Articolul următorZiua Poliției Române, sărbătorită și la Râmnicu Vâlcea !