Atenție! Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Serviciul de Telecomunicații Speciale începe o nouă serie de verificări ale Sistemului RO-ALERT.

Vor fi transmise mesaje către telefoanele mobile aflate în raza celulelor de telefonie mobilă din anumite zone, pentru testarea sistemului.

Telefoanele configurate pentru recepția mesajelor și care se vor afla în aria de acoperire a celulelor din zonele selectate pentru teste vor recepționa următorul mesaj: „TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție!”

Pentru a primi mesajele transmise de IGSU si structurile sale teritoriale, recomandăm cetățenilor să se asigure că pe terminalele mobile sunt realizate setările corespunzătoare.
Informațiile privind configurarea telefoanelor, în funcție de model și de operatorul de telefonie mobilă, sunt puse la dispoziția publicului pe portalul www.ro-alert.ro și pe site-urile operatorilor publici de rețele de comunicații mobile.

Asigurăm opinia publică asupra necesității și utilității derulării acestor activități de testare a sistemului (comunicat DSU).

Articolul precedentVâlcea, sub cod galben, până luni, ora 21 00
Articolul următorSoprana Camelia Clavac revine pe scena vâlceană, în Carmina Burana