Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Găneasa, a ajuns la spital, sâmbătă seara, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un tren.

 

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut în comuna Găneasa, satul Izvoru, la trecerea la nivel cu calea ferată simplă fără bariere. Autoturismul condus de tânăr ar fi fost acroșat  de trenul Regio 2224 care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea – Piatra-Olt.

 

În urma coliziunii, conducătorul auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

 

„Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Articolul precedentVâlcea: Şapte persoane, printre care doi copii, rănite într-un accident rutier pe DN 7
Articolul următor26 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2