Preacuviosul schimonah Damaschin, de la Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos, a susținut la Râmnicu Vâlcea o conferință duhovnicească.

Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Râmnicului.

Menirea întâlnirii a fost aceea de a pune înaintea vâlcenilor, doritori de viață duhovnicească, exemplul viu de mărturisire a Ortodoxiei pe tărâmurile africane păgâne, anunță Arhiepiscopia Râmnicului.

La conferință au participat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, stareți și starețe, însoțiți de monahi și monahii de la mănăstirile vâlcene, preoți și credincioși de toate vârstele.

Conferința a fost moderată de pr. Ștefan Zară, consilier eparhial al Sectorului cultural și comunicații media, care a prezentat aspecte biografice ale părintelui schimonah Damaschin Grigoriatul.

Partea a doua a conferinței a fost dedicată întrebărilor participanților.

Grec de origine, părintelui schimonah Damaschin Grigoriatul a învățat limba română datorită întâlnirilor pe care le-a avut cu părinții Dumitru Stăniloae, Paisie Olaru, Cleopa Ilie sau Petroniu Tănase și a tradus 42 de cărți din spiritualitatea românească în limba greacă.

Părintele Damaschin este ucenic al părintelui Gheorghe Kapsanis (†8 iunie 2014), fost profesor de teologie la Universitatea din Atena care a păstorit obștea Mănăstirii Grigoriu, precum și un pionier în misiunile ortodoxe în țările din Africa.

În acest sens, părintele Damaschin vestește Ortodoxia pe acele meleaguri de peste 20 de ani, traducând foarte multe scrieri duhovnicești și cărți de cult în swahili și sprijinind zidirea de biserici, construirea de spitale, școli, orfelinate.

Conferința duhovnicească s-a încheiat cu interpretarea în limba swahili de către părintele Damaschin a Axionului Cuvine-se cu adevărat.

Articolul precedentO parte a râmnicenilor care își respectă orașul a ales astăzi voluntariatul
Articolul următorDuelul maeștrilor la filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea