În 2019, an dedicat satului românesc, ca un preambul al evenimentelor care se vor desfășura în capitala Olteniei, între 5 și 8 septembrie, sub denumirea generică de ” Întâlnirea Tinerilor Ortodocși”, cu tema „Cu toţii suntem un Potir ! Credinţă, nădejde şi dragoste” cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Varsanufie, Parohia Marcea, din Protoieria Drăgășani, implementează a doua etapă a programului școala de vară .

În cadrul activităților beneficiarii se pot bucura de diverse ateliere precum: pictură, șah, fotbal, drumeții, cateheze.

Programul va culmina cu Sfânta Liturghie, Împărtășirea participanților și premierea.

Evenimentul se va desfășura anual în perioada 1-15 august

Articolul precedentPatru zile de sărbătoare: Zilele Imnului Naţional 2019
Articolul următorRestricții parțiale de circulație pe Valea Oltului, începând de astăzi