Parteneriat strategic al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea: „Erasmus+ KA 201”, în aceste zile.

Proiectul, care se adresează mai multor țări, are drept scop creșterea cooperării internaționale prin dezvoltarea de produse educaționale, traininguri și prevenirea situațiilor dificile în cazul tinerilor.

Partenerii din România, Turcia şi Letonia, profesorii și reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, alături de inspectorul general Andra Bică, au fost prezenți la Consiliul Județean Vâlcea și Primăria Râmnicului.

Președintele CJ Vâlcea Constantin Radulescu a subliniat în cadrul discuțiilor subiectul tradițiilor românești și varietatea obiectivelor turistice și culturale din județ.

În urma proiectului va fi elaborat un ghid de bune practici, iar în fiecare dintre ţările participante vor fi organizate instruiri cu profesorii şi părinţii.

Articolul precedentProfesori din Turcia şi Letonia, în vizită la Primăria municipiului
Articolul următorClubul Pensionarilor din zona Nord a fost modernizat