Prefectul Județului Vâlcea Florian Marin, a convocat în ședință extraordinară de lucru, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Vâlcea.

Ședința a avut loc ca urmare a adresei Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, prin care s-a solicitat convocarea CLCB Vâlcea, având la bază Buletinul de analiză prin care este confirmat un caz de pestă porcină africană la un porc mistreț, identificat în fondul cinegetic al Asociației Vânătorilor și Pescarilor de pe raza localității Golești.

În cadrul ședinței, au fost dispuse prin ordin de prefect, măsurile prevăzute de legislația în domeniu cu privire la acțiunea de urgență care urmează a fi întreprinse de instituțiile cu rol în gestionarea zonelor afectate prin confirmarea cazurilor de pestă porcină africană.

Articolul precedentAutoritățile vâlcene în alertă! Ședință extraordinară convocată astăzi de prefectul Florian Marin
Articolul următorApreciată de reginele României, Elisabeta și Maria, cămașa tradițională va fi celebrată și la Vâlcea