În cele trei luni de la începutul anului, în care a fost acordată bonificaţia de 10% pentru plata integrală a impozitelor pentru 2019, 61,87% dintre contribuabilii persoane fizice din municipiul Râmnicu Vâlcea au trecut pe la casieriile puse la dispoziţie de administraţia locală, achitându-şi impozitele către bugetul local.

Altfel spus, 47.460 de cetăţeni – din cei peste 76.700 înscrişi în evidenţe – au beneficiat de această reducere pentru impozitele plătite.

În cazul persoanelor juridice, doar 1.576 de firme din cele 4.585 de roluri evidenţiate la nivelul municipiului (respectiv 34,37%) au plătit până la data de 1 aprilie, beneficiind, la rândul lor, de aceeaşi bonificaţie de 10 procente.

La acest moment, pentru cei care doresc să-şi plătească impozitele locale sau taxele datorate bugetului local sunt disponibile punctele de încasare de la sediul Direcţiei Economice din str. Carol I, de la sediul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor din fostul sediu BNR (lângă Piaţa Centrală), la Stadionul Zăvoi, la Casa Căsătoriilor şi la parterul fostei clădiri SOCOM din strada General Magheru, unde s-a mutat casieria existentă anterior în sediul Primăriei municipiului.

Articolul precedentDistrugeri fără precedent ale foișoarelor la locul de picnic din zona Nord !
Articolul următorPrimăria va amenaja cu dale elastice încă trei treceri de cale ferată din municipiu