Un echipaj al Direcției Poliţiei Locale Râmnicu Vâlcea – Serviciul Supraveghere, Fluidizare Trafic şi Intervenţie a identificat în zona de Nord, Staţia OMV de pe Calea lui Traian, trei minori care, la vederea poliţiştilor locali, au avut un comportament suspect.

Drept urmare, cei trei minori au fost opriţi şi percheziţionaţi corporal, fiind găsit asupra lor un dispozitiv despre care s-a presupus că este folosit la forţarea de încuietori.

Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, au recunoscut că, în urmă cu 30 de minute, deschiseseră prin efracţie un autoturism pe strada Doctor Hacman.

Pentru a verifica cele semnalate, poliţiştii locali, împreună cu cei în cauză, s-au deplasat la locul faptei, confirmându-se cele declarate.

După identificarea în baza de date a celor trei autori, aceştia au fost predaţi reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Articolul precedentSe face plata pentru ajutorul de stat la reducerea accizei la motorină
Articolul următorÎncepe înscrierea pentru participarea la Târgul ”Decembrie Magic”