Incendiul izbucnit în această dimineață la un depozit de anvelope din Drăgăşani încă nu a fost stins.

După o zi în care s- au luptat cu flăcările înalte, pompierii militari rămân și în cursul acestei nopți în zonă, pentru a stinge focarele rămase.

6 autospeciale de stingere, trei autospeciale de comandă şi un utilaj al Comitetului local pentru Situaţii de Urgenţă au acționat în zonă.

Populaţia, pe o rază de 6 kilometri în jurul incendiului, a fost avertizată prin sistemul Ro-Alert.

Cea mai apropiată locuință se afla la 300 m.

Incendiul a izbucnit pe strada Digului, la intrarea în municipiul Dragasani, la un depozit de cauciucuri (au ars 2 anexe).

Cetățenii sunt sfătuiți să evite să se apropie de focar şi să ia toate măsurile pentru a se proteja (să rămână în incinte, cu geamurile închise), fumul degajat fiind toxic.

Articolul precedentIncendiu la un depozit de cauciucuri la Dragasani ! FOTO/VIDEO
Articolul următor„Vâlcea, plai de cânt şi dor”, festival concurs de muzică populară