Prefectura Vâlcea a prezentat miercuri seara evoluția situației epidemiologice la nivelul județului.
Situația epidemiologică din județul Vâlcea, până pe 27 mai 2020, potrivit datelor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică:
– 1.362 de persoane aflate în izolare și monitorizate medical la domiciliu. 50 persoane au intrat în autoizolare în ultimele 24 de ore
– 23 de persoane aflate în carantină instituționalizată
– 23 de persoane declarate vindecate de la debutul pandemiei
-o persoană diagnosticată și internată într-o unitate spitalicească din alt județ
– două decese înregistrate de la începutul pandemiei și până acum.
În prezent, în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea se află internați trei pacienți confirmați cu noul coronavirus, care prezintă forme ușoare ale bolii.
Cel mai recent caz confirmat cu virusul SARS-CoV-2 a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea marti seară, o persoană care are și alte afecțiuni medicale și care a fost testată într-un alt județ.
La momentul actual, starea acesteia de sănătate este stabilă.
Până la această dată, pentru județul Vâlcea, au fost prelucrate 2.712 teste.
Reaminitim cetățenilor că, la nivelul Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, au la dispoziție o linie telefonică de urgență, 0758 061 438, cu program de funcționare permanent, la care pot apela pentru a obține informații utile despre prevenirea și combaterea COVID-19.
CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI
27 05 2020