Filmul „Mihai Viteazul, Prințul intrat în Legenda Europei” a intrat în Cinematografe din 15 iulie. O parte a echipei filmului, alături de Denis Ștefan și regizorul filmului Mihaela Mihai, va fi prezentă la o Proiecție de Gală în Sibiu, joi seara, 21 iulie, la Cinema Arta din Sibiu.

Vor urma și alte proiecții în prezența actorilor și a regizorului. În Cluj, la Cinema Florin Piersic, pe 29 iulie și Piatra Neamț, pe 30 iulie, la Cinema Mon Amour. Publicul va putea adresa întrebări după proiecții și va putea participa la o sesiune foto.

Imagine

Filmul poate fi văzut în aceste zile și în Cinema City în București, Timișoara, Cluj, Iași, Târgu Mureș, la Centrul Cultural Dacia din Bistrița și în rețeaua Cineplexx din România.

Imagine

Scenariul se bazează pe informații prezentate în cărțile de istorie, dar și pe izvoare scoase la suprafață în premieră, după sute de ani.

„Mihai Viteazul – Prințul Intrat în Legenda Europei” a avut avanpremiera pe 7 iulie, în București, la Cinema Europa, în prezența Maiei Morgenstern, a lui Denis Ștefan, a regizorului, Mihaela Mihai, a actorilor Liviu Cheloiu, Aurelian Man și a echipei tehnice.

În rolul lui Mihai Viteazul joacă Denis Ștefan, iar Maia Morgenstern joacă rolul mamei domnitorului, Tudora. În rolul doamnei Stanca joacă Mihaela Mihai, care semnează și regia.

Pe 21 iulie la Cinema Arta din Sibiu regizorul va fi prezent alături de Denis Ștefan la proiecție.

Imagine

Pe 22 iulie actorii Maia Morgenstern, Denis Ștefan și regizorul vor fi în Râmnicu Vâlcea, la Cinema City.

Pe 29 iulie echipa filmului va ajunge la Cinema Florin Piersic din Cluj.

Iar pe 30 Iulie la Cinema Mon Amour, în Piatra Neamț.

În aceste zile flmul rulează și la

– Cinema Europa, București
– Happy Cinema, București
– Cinema Patria, Craiova
– Cinema Trivale din Trivale Shopping Center,, cinema Trivale
– Cinema Sergiu Nicolaescu, Târgu Jiu
– Cinema Arta, Sibiu
– Cinema Mon Amour, Piatra Neamț.

Imagine

Articolul precedentCe se întâmplă cu cluburile sportive școlare și palatele copiilor. Anunțul făcut de ministrul Educației
Articolul următorCum este controlat ROMPREST de George Dorobanțu și „la Famiglia” din CNAB – Document exploziv despre blocarea dividendelor