Premierul Nicolae Ciucă a declarat că producţia agricolă din România este meteo-dependentă, astfel că este nevoie de investiţii în sisteme de irigaţii. Ciucă a precizat că nu avem probleme legate de o eventuală criză alimentară.

Nicolae Ciucă a declarat la Radio România Actualităţi că sunt necesare unele investiţii în agricultură.

”În momentul de faţă, producţia noastră agricolă este meteo-dependentă şi, de aceea, cred că este foarte important să luăm decizii în sensul în care să putem să eliminăm această dependenţă şi să asigurăm fermierilor, agricultorilor români suportul pentru a putea să desfăşoare o activitate în domeniu care să poată să asigure productivitate inclusiv în condiţii de secetă. Practic, vorbim de dezvoltarea sistemelor de irigaţii şi se fac eforturi susţinute în acest sens. Discutăm cu Comisia Europeană, discutăm cu partenerii noştri strategici, nu numai, pentru a-i atrage să investească în ceea ce înseamnă dezvoltarea sistemelor de irigaţii din ţara noastră şi în dezvoltarea agriculturii româneşti”, a declarat Nicolae Ciucă, informează News.ro.

Prim-ministrul a dat asigrări că România nu are o problemă în a asigura uleiul şi alte produse.

”Am fost în ţară, am vizitat, sigur, mai multe oraşe, mai multe judeţe şi mai multe obiective (…) Am putut să văd cu ochii mei că nu avem niciun fel de problemă. Am putut să constat că nu avem problemă de asigurare a uleiului, de exemplu, că a fost acea criză a uleiului”, a mai afirmat premierul.

Acesta a precizat că nu folosim doar pâine şi ulei – produse pe care le putem asigura – ”avem nevoie în continuare să investim”.

”Avem nevoie să luăm măsuri concrete şi urgente în acest domeniu”, a mai declarat Ciucă.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentUn autoturism a luat foc în mers. Circulație oprită
Articolul următorMAFIA din Sănătate: Cum sunt promovați de ministrul Rafila cei care distrug spitale – Cine face bani grei pe suferințele românilor