Primăria Râmnicului anunță finalizarea lucrarilor de reabilitare din Colonie Nuci.
 
Începând din cursul lunii martie, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcţia Administrării Domeniului Public, a desfăşurat mai multe activităţi în Colonie Nuci menite să îmbunătăţească aspectul acestei zone şi să crească confortul locuitorilor. În acest sens, s-au reabilitat trotuare pe o lungime de aproximativ 200 m, s-au făcut reparaţii pe mai multe străzi, s-au montat garduri şi gărduleţe de delimitare a spaţiilor verzi, s-a amenajat o parcare în faţa farmaciei, s-a reabilitat parcarea din vecinătatea şcolii, s-au reparat şi montat băncuţe şi s-au revopsit echipamentele de la locul de joacă.

Imagine

foto: primaria Ramnicu Valcea

Lucrările se vor finaliza în următoarele zile.
Cartierul de la marginea de Sud a municipiului face obiectul proiectului ”Dezvoltare locală în comunităţi marginalizate. Componenta 1 – Colonie Nuci”, aflat în faza de contractare la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia în vederea obţinerii unei finanţări europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. Valoarea totală a proiectului este de peste 8.250.000 lei, din care contribuţia locală, în procent de doar 2%, este de 165.000 lei, iar intervenţiile ce urmează a fi derulate constau în ridicarea unui Centrul social, educaţional şi recreativ, amenajarea de zone verzi şi grădini, de spaţii dedicate pentru copii, vârstnici sau pentru fitness, precum şi a unor scuaruri, modernizări ale spaţiilor exterioare ale şcolii din zonă, realizarea de branşamente de apă şi reabilitarea arterelor de circulaţie şi a aleilor pietonale.

Articolul precedentKlaus Iohannis: ”Există riscul MAJOR ca elevii să ducă boala la școală și invers. Școlile NU se mai deschid”
Articolul următor27 aprilie, Ziua Sfântului Simeon