Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul va fi cinstit în mod deosebit în municipiul Râmnicu Vâlcea, orașul căruia i-a conferit titulatura de „capitală a tipografilor”, devenindu-i ocrotitor spiritual.

Cu prilejul sărbătorii, Arhiepiscopia Râmnicului organizează mai multe manifestări duhovnicești și culturale, dedicate Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul .

Credincioşii din Arhiepiscopia Râmnicului sunt aşteptaţi miercuri, 26 septembrie, începând cu orele 17.30, să participe la procesiunea cu Icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul care se va desfășura, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Evenimentul va debuta după slujba Vecerniei de la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae și va continua pe următorul traseu:

Catedrala Arhiepiscopală – B-dul Nicolae Bălcescu – Str. Constantin Brâncoveanu – Biserica Sfântul Mare Mucenic Dumitru – Paraclisul Arhiepiscopal Buna Vestire- B-dul Calea lui Traian – Biserica Toți Sfinții – Catedrala Arhiepiscopală.

În cadrul procesiunii vor avea loc opriri în faţa Bisericii Sfântul Mare Mucenic Dumitru, în faţa Bisericii Buna Vestire – Paraclis Arhiepiscopal şi în fața Bisericii Toți Sfinții.

Pelerinajul se va încheia la Catedrala Arhiepiscopală unde Icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul va fi așezată spre închinare.

 

Articolul precedentTraficul a fost blocat pe Valea Oltului
Articolul următorCET Govora se pregateste de iarna !