Serviciile de eliberare a pașapoartelor și a permiselor de conducere vor avea program normal de lucru în zilele de 16 și 17 august 2018.

Decizia de a păstra programul normal de lucru în zilele de 16 și 17 august pentru serviciile publice comunitare de eliberare a pașapoartelor și a permiselor în perioada menționată, a fost luată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, având în vedere că luna august reprezintă o perioadă de vârf din punct de vedere al cererilor de eliberare a documentelor de călătorie și a permiselor de conducere.

În data de 15 august 2018, serviciile de eliberare a pașapoartelor și a permiselor nu vor avea program cu publicul.

Persoanele care doresc să depună cererile de eliberare a documentelor în zilele de 16 și 17 august trebuie să aibă în vedere că unitățile de trezorerie nu au program de lucru în zilele respective.

Astfel, taxele trebuie achitate la unitățile de trezorerie înainte de 15 august sau prin celelalte metode admise prin lege: on-line sau la unitățile CEC Bank.

Articolul precedentLocuri de muncă sezonieră în agricultură
Articolul următorValceanul care transforma cladirile in opere de arta vrea sa intre in Cartea Recordurilor