Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că maniera de condus trebuie adaptată condițiilor de drum specifice sezonului rece.
Având în vedere informarea de vreme rea (ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitații mixte, polei) emisă astăzi de către Administrația Națională de Meteorologie, valabilă pentru numeroase zone ale țării până astăzi, 8 decembrie 2020, la ora 10.00, pentru reducerea riscului de incidente conducătorilor auto care se deplasează în zonele vizate, li se recomandă să circule cu viteză redusă, adaptată condițiilor unui carosabil umed, alunecos sau acoperit cu zăpadă, să folosească sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, să păstreze o distanţă suficient de mare între autovehicule pentru a putea opri în siguranţă dacă situația o impune, să utilizeze cu precădere frâna de motor pentru reducerea vitezei, evitând bruscarea comenzilor autovehiculului.
Nu porniți la drum dacă nu aveți autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă!