Întrunită pentru analiza solicitării Sindicatului ”Sodistul” privind organizarea şi desfăşurarea unor manifestaţii de protest – marş şi miting – la începutul acestei luni, comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice formată din reprezentanţi ai Primăriei Râmnicu Vâlcea, ai Poliţiei municipiului şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi a dat aviz favorabil, cu necesitatea instituirii unor restricţii rutiere.

Astfel, în perioada de protest, 04 – 06.04.2019, între orele 15.00 – 19.00, pe str. General Praporgescu – segmentul cuprins între intersecţiile cu str. Căpitan Mărăşanu şi bd. Tudor Vladimirescu traficul auto se restricţionează total.

De asemenea, pentru plecarea autoturismelor din dotarea Consiliului Judeţean Vâlcea, precum şi cele ale salariaţilor acestei instituţii se schimbă temporar sensul de circulaţie de pe str. Căpitan Mărăşanu, pentru a se permite ieşirea în Calea lui Traian.

Articolul precedentȘedință publică a proiectului de buget local. Cetățenii pot participa la dezbateri
Articolul următorÎncepe concursul între asociaţiile de proprietari, ”Împreună pentru un oraş mai curat”