Newcastle United a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 4-1, miercuri seara, în primul său meci jucat pe St James Park în ultimii 20 de ani în grupele Ligii Campionilor la fotbal.

”Coţofenele” s-au impus prin golurile marcate de Miguel Almiron (17), Dan Burn (39), Sean Longstaff (50) şi Fabian Schaer (90+1), în timp ce golul de onoare al parizienilor a fost semnat de Lucas Hernandez (56).

Manchester City, campioana en titre, şi FC Barcelona au obţinut victorii în deplasare.

City a dispus cu 3-1 de RB Leipzig, victoria conturându-se pe final. Echipa antrenată de Pep Guardiola a deschis scorul prin Phil Foden (25), formaţia germană a egalat prin Lois Openda (48), dar ”cetăţenii” au făcut diferenţa pe final prin argentinianul Julian Alvarez (84) şi belgianul Jeremy Doku (90+2).

FC Barcelona a întrecut-o pe FC Porto cu 1-0, prin golul marcat de Ferran Torres (45+1), care a intrat în locul lui Robert Lewandowski în prima repriză. Catalanii au încheiat meciul în zece oameni, Gavi primind al doilea cartonaş galben (90+3).

Cu prilejul meciului de pe ”Dragao”, Lamine Yamal (FC Barcelona) a devenit, la 16 ani şi 83 de zile, cel mai tânăr jucător care dispută un meci ca titular în UEFA Champions League. El a doborât recordul deţinut de nigerianul Celestine Babayaro, care a jucat la 16 ani şi 86 de zile pentru Anderlecht, contra Stelei Bucureşti, în noiembrie 1994.

Lazio a câştigat in extremis la Glasgow, 2-1 cu Celtic, printr-un gol marcat de spaniolul Pedro Rodriguez în minutele adiţionale (90+6). Ibericul fusese introdus pe gazon în min. 84. Scoţienii au înscris primii, prin japonezul Kyogo Furuhashi (12), dar uruguayanul Matias Vecino (29) a restabilit egalitatea. Celtic a crezut că se apropie de victorie când Palma a marcat în min. 81, dar golul a fost anulat de VAR.

Borussia Dortmund a remizat cu AC Milan, 0-0, ambele echipe fiind în aşteptarea primei victorii, dar şi a primului gol în acest sezon de Champions League.

Steaua Roşie a obţinut un egal cu Young Boys Berna, 2-2, la Belgrad. Campioana Serbiei a deschis scorul prin Cherif Ndiaye (35), dar oaspeţii au înscris apoi de două ori la rând în repriza secundă, prin Filip Ugrinic (48) şi Cedric Itten (61 – penalty). Osman Bukari (88) a stabilit scorul final.

Rezultatele de miercuri:
Grupa E

Atletico Madrid – Feyenoord Rotterdam 3-2
Au marcat: Alvaro Morata 12, 47, Antoine Griezmann 45+4, respectiv Mario Hermoso 7 (autogol), David Hancko 34.

Celtic Glasgow – Lazio Roma 1-2
Au marcat: Kyogo Furuhashi 12, respectiv Matias Vecino 29, Pedro Rodriguez 90+6.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Atletico Madrid 2 1 1 0 4-3 4
2 Lazio 2 1 1 0 3-2 4
3 Feyenoord 2 1 0 1 4-3 3
4 Celtic 2 0 0 2 1-4 0

Grupa F
Borussia Dortmund – AC Milan 0-0

Newcastle United – Paris Saint-Germain 4-1
Au marcat: Miguel Almiron 17, Dan Burn 39, Sean Longstaff 50, Fabian Schaer 90+1, respectiv Lucas Hernandez 56.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Newcastle United 2 1 1 0 4-1 4
2 Paris Saint-Germain 2 1 0 1 3-4 3
3 AC Milan 2 0 2 0 0-0 2
4 Borussia Dortmund 2 0 1 1 0-2 1

Grupa G
Steaua Roşie Belgrad – Young Boys Berna 2-2
Au marcat: Cherif Ndiaye 35, Osman Bukari 88, respectiv Filip Ugrinic 48, Cedric Itten 61 – penalty.

RB Leipzig – Manchester City 1-3
Au marcat: Lois Openda 48, respectiv Phil Foden 25, Julian Alvarez 84, Jeremy Doku 90+2.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Manchester City 2 2 0 0 6-2 6
2 RB Leipzig 2 1 0 1 4-4 3
3 Young Boys 2 0 1 1 3-5 1
4 Steaua Roşie 2 0 1 1 3-5 1

Grupa H
Royal Antwerp – Şahtior Doneţk 2-3
Au marcat: Arbnor Muja 3, Michel-Ange Balikwisha 33, repectiv Danilo Sikan 48, 76, ,Iaroslav Rakiţki 71.
Toby Alderweireld (Antwerp) a ratat un penalty în min. 90+7 (şut pe lângă).

FC Porto – FC Barcelona 0-1
A marcat: Ferran Torres 45+1.
Cartonaş roşu: Gavi (FC Barcelona, 90+3).

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P

1 FC Barcelona 2 2 0 0 6-0 6
2 FC Porto 2 1 0 1 3-2 3
3 Şahtior Doneţk 2 1 0 1 4-5 3
4 Royal Antwerp 2 0 0 2 2-8 0

Foto: (c)  PETER POWELL/EPA 

Articolul precedentFIFA a autorizat echipele sub 17 ani din Rusia să participe la Cupa Mondială
Articolul următorŞedinţă crucială la Palatul Victoria. Acordul cu SUA în domeniul securităţii sociale, gata să fie ratificat