În satul românesc, unde se păstrează nealterate tradițiile și credința ortodoxă, colinda nu este o simplă datină strămoșească, ci o adevărată instituție sătească.
În satul Malaia, din comuna omonimă de pe plaiurile Țării Loviștei, bucuria Nașterii Domnului este vestită întregii comunități pe timpul nopții până dimineața în zori, iar părtași acestei bucurii sunt și cei adormiți.
În ultimele decenii, ceremonialul colindatului a suferit anumite influențe, mai ales în zonele în care oamenii au împrumutat alte valori, însă, încă, mai sunt zone ale țării noastre în care această tradiție nu mai e o datină, ci este o adevărată instituție. Una dintre acestea este Loviștea, o depresiune intramontană din Carpații Meridionali, care se întinde de-a lungul defileului Turnu Roșu-Cozia, între munții Făgăraș și Parâng. Țara Loviștei, așa cum este ea cunoscută, s-a individualizat ca fiind o vatră a tradițiilor românești și a spiritualității ortodoxe.
Colindatul în această zonă a Vâlcii a devenit un fel de instituție sătească, cu legi nescrise, pe care fiecare generație este datoare să le păstreze. Dintre satele din Țara Loviștei, în satul Malaia, din comuna omonimă, ritualul colindatului păstrează anumite particularități.
„Colindele la Malaia, unde sunt trei sate: Ciunget, Malaia și Săliște, nu se aseamănă unele cu altele, fiecare are un specific privind textul și linia melodică. Reprezentativ la Malaia sunt ritualul colindatului din seara Ajunului Nașterii Domnului până în zorii dimineții, purtarea de către toți colindătorii a costumelor tradiționale și începerea colindatului de la biserica din cimitir, unde colindă pe la toate crucile de la mormintele celor adormiți. Acest obicei a luat naștere din dorința de a nu rupe legătura dintre cei vii și cei adormiți. Mai cred că este și credința nestrămutată a omului că nu moare și că trece la viața veșnică și că acolo are nevoie de pomenirea noastră, fie și printr-un colind. Mi-au spus bătrânii din sat că în vremurile de mai înainte se colinda doar la crucile de la fetele și băieții care au murit de tineri, însă, trecând anii, au început să colinde și la crucile celor vârstnici, mai apoi la cererea oamenilor. Colindul, ca și prin sat, este cântat în funcție de vârsta celui adormit sau de ocupația sa. La acest colindat din cimitir participă întreaga comunitate, iar, după colindat, fiecare dăruiește câte ceva pentru pomenirea celor adormiți. După aceea, tinerii colindă casa preotului cu un colind specific, apoi se împart în două preuci sau grupuri, în funcție de vârstă, afinitățile vocale, legăturile de rudenie ori prietenie, și colindă, sub coordonarea unui vătaf”, a explicat doamna Anișoara Bogdan, educatoare, fostă coordonatoare a Ansamblului folcloric „Ciobănașul” al localității.
În acest sat montan de pe malurile râului Lotru, colindatul începe după apusul soarelui și durează întreaga noapte. Repertoriul colindelor este unul bogat, fiind o tematică a colindelor foarte diversificată, și anume colinde de gazdă, de june, de fată, de pețit, familiale, astfel încât fiecare om, indiferent de categoria socială sau profesională, să nu fie uitat, ci să fie părtaș la bucuria praznicului Nașterii Domnului. La Malaia se păstrează și colinde de afară, de fereastră, de intrare în casă, de masă, de urare.
„Colindele noastre sunt preluate din tată în fiu, având o vechime de câteva veacuri.
Acest ritual al colindatului din satul Malaia, prin semnificația obiceiului și versurile simple, dar profunde, rămâne peste timp o tradiție autentică a satului românesc. An de an, ritualul colindatului, asemenea slujbelor liturgice, are menirea de a așeza atât pe colindător, cât și pe primitor în taina praznicului Nașterii Domnului, sărbătoare care nu trebuie privită ca un nou început, ci ca un neîncetat urcuș duhovnicesc, în care nu ne purtăm doar pe noi, ci și întreaga comunitate și generațiile mutate la viața veșnică. (Sursa: Arhiepiscopia Râmnicului)
