În urmă cu 35 de Amza Pellea dispărea.

Născut la 7 aprilie 1931 la Băilești, loc devenit celebru prin Nea Mărin, Amza Pellea a strălucit în rolurile din filme, mai ales în cele istorice.

Sunt filme de referință, precum cele din Dacii, Columna, Haiducii, Nemuritorii și Mihai Viteazul, regizat de Sergiu Nicolaescu, peliculă care se află pe locul 3 în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile.

În 1977 a primit premiul de interpretare masculină, pentru cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu.

„Deși n-aș fi vrut, destinul oltenesc m-a dus la Craiova. Am debutat cu o chestiune personală; în spectacol, foștii mei colegi îmi erau copii. Pe această scenă am jucat mult, și Horațiu din Hamlet, și Otto Katz din Soldatul Svejk, și un rol mai puțin obișnuit pentru pregătirea mea: Farfuridi. Cu craiovenii am obținut premiul I în piesa Ultima decadă de Vasile Nițulescu și Florin Vasiliu – la un concurs național. Evident, la Craiova am jucat și primul meu oltean în comedia Colivia cu sticleți de Lascăr Sebastian și Silviu Georgescu. Jucam un poștaș cu o moacă și o dicție teribilă”, Amza Pellea, 1972.

Articolul precedentConcert de colinde la filarmonica Ion Dumitrescu
Articolul următorRestricții pe Transalpina