Pentru că a cumpărat în avans producția de vaccinuri Covid de la Pfizer, România nu va mai achiziționa multe astfel de doze. Ministrul Sănătății spune că doar de la Pfizer avem de luat 28 de milioane de vaccinuri.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că România nu va mai achiziționa cantitățile mari de vaccinuri. „În niciun caz nu vom achiziționa vaccinurile care sunt in cantitate extrem de mare și pentru care nu există în momentul de față și probabil nici în viitor interes la nivelul populației. Discutăm de cantități foarte mari de vaccinuri – doar de la Pfizer ar trebui să mai luam teoretic vreo 27 sau 28 milioane de doze de vaccin.”, a spus Rafila.

 
  • „În ceea ce privește vaccinurile știți că odată cu venirea mea la minister am avut o politică de protejare a banilor publici. Am reușit să vindem 7,5 milioane de doze de vaccin în valoare de circa 150 milioane de euro.
  • Sigur că aceste contracte care se află încă în vigoare instituie obligații pentru România, inclusiv obligații de plată.
  • Negociem cu Comisia Europeană care a reprezentat România.
  • Dar faptul că Guvernele anterioare și-au asumat aceste contracte prin Memorandumuri semnate de fostul prim ministru domnul Câțu instituie aceste obligații pentru țara noastră și încercăm să găsim cea mai bună soluție încât să ajungem la o înțelegere amiabilă care să protejeze resursele publice.”, a spus vineri Alexandru Rafila.

În luna martie din acest an, Rafila a declarat că România ar urma să mai primească numai din contractul pentru 2022 cu Pfizer aproximativ 8 milioane de doze de vaccin împotriva COVID, iar în contractul pentru 2023 sunt prevăzute 19 milioane de doze pentru țara noastră.

Articolul precedentRomânia, locul 2 în clasamentul scumpirilor. Alimentele de bază, cea mai mare povară
Articolul următorDe ce sunt reducerile scrise pe fond galben în supermarketuri. Semnificația nebănuită