Doi bărbaţi din Cluj, reținuți de poliţiştii de investigaţii criminale, din cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea, pentru furt calificat.
 
Fapta, după cum reiese din probatoriul administrat, s-a petrecut pe data de 11 iunie.
 
Profitând de perioada de pandemie şi de vârsta victimelor, cei doi au convins o familie de octogenari că sunt inspectori sanitari trimişi să facă dezinsecţie în apartamente, din cauza noului coronavirus.
 
Neştiind că în astfel de situaţii, accesul celor care se ocupă de dezinsecţie nu este permis decât în incinta scărilor şi în faţa blocurilor, iar în apartamente doar la solicitarea proprietarilor cu care se face un contract separat, bătrânii le-au permis accesul în locuință.
 
Hoţii au sustras 3.300 de lei.

 În urma cercetărilor, s-a stabilit că făptaşii, în vârstă de 26 şi respectiv 50 de ani, sunt din comuna Bonţida, judeţul Cluj. Aceştia au premeditat întreaga acţiune.

După o anchetă care durează de mai bine de o lună, hoţii au fost prinşi.

După 24 de ore, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de cei doi bărbaţi, aflându- se în libertate, anunță „Adevărul”.

Dacă încalcă condiţiile măsurii impuse riscă să intre în arest preventiv. 
 

Articolul precedentRușine națională, români condamnați la sărăcie! Senatorii USR s-au pus de-a curmezișul Autostrăzii Unirii
Articolul următor23 de ani de „Inimă pentru inimă”