În tradiția populară, 24 iunie este cunoscut cu numele de Ziua de Sânziene sau Drăgaica, marcând «înjumătăţirea anului», când «nu mai cântă cucul şi soarele străluceşte mai frumos». Tradițiile acestei zile se păstrează și la Schitul Bradu.

Florile aurii, numite «sânziene», puse astăzi la uşi, ferestre sau pe sub streşini, cu credinţa că au putere să alunge duhurile rele, sunt consacrate Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce avea sa fie Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului.

Tradițiile acestei zile se păstrează și la Schitul Bradu din inima pădurii, în județul Vâlcea, singura mănăstire cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul din Arhiepiscopia Râmnicului.

Schitul Bradu a pregătit în 2014 cel mai mare pelerinaj din judeţ, pelerinaj care a fost reluat după 100 de ani în ziua Sânzienelor.

Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele.Uneori Sânzienele sunt sinonime cu Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiției, în ziua sf. Ioan Botezătorul – 24 iunie.

Drăgaica este un ritual de origine agrară, practicat la 24 iunie prin Muntenia, Moldova și Oltenia, în preajma solstițiului de vară. Ritualul vizează prosperitatea și protecția culturilor, mai ales de cereale. Această sărbătoare coincide cu sărbătoarea creștină a Nașterii Sf. Ioan Botezătorul. Tradiția cere ca în această zi nimeni să nu lucreze pentru că în această zi este cap de vară, iar Soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază.

Drăgaica se sărbătorește printr-un dans făcut de un grup de 5-10 fete din care una este aleasă, ca Drăgaică. Ea este îmbrăcată ca o mireasă și împodobită cu spice de grâu, în timp ce fetele celelalte se îmbracă în alb, poartă un val pe față în care sunt prinse flori de sânziene, iar în mână țin o coasă. Odată constituit, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare. La popasuri, în special la răscruci, fetele se așează în cerc, cântând și executând un dans săltat ale cărui mișcări desenează o cruce.

Articolul precedentCod portocaliu de instabilitate atmosferică, începând cu ora 12 00
Articolul următorCopilul disparut in apele Oltului a fost gasit decedat !