Este sărbătoare, astăzi, pentru creștin-ortodocși.

 

Ortodoxe
Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana; Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic

Greco-catolice
Drepţii Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului; Sf. m. Severian

 

Romano-catolice
Sf. Petru Claver, pr.

Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana în ziua de 9 septembrie.

 

Sfântul şi Dreptul Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu, a fost din seminţia lui Iuda, descendent pe linie paternă al regelui David. Ioachim trăia în Nazaretul Galileii, având soţie pe Sfânta Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul şi a Mariei.

Sfânta Ana avea două surori: Maria şi Sovia – aceasta din urmă este mama Sfintei Elisabeta şi bunică a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Însoţirea Sfinţilor şi dumnezeieştilor Părinţi ai Maicii Domnului era cunoscută ca fiind de neam mare şi bogat, provenind ei din cele două case mari ale lui Israel, casa împărătească şi casa preoţească.

Ioachim şi Ana vieţuiau după lege, drepţi fiind înaintea lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi au avut după cincizeci de ani de însoţire, la o vârstă înaintată, primul copil, pe Maica Domnului, născută în cea de-a opta zi a lunii septembrie, fiica cea preacurată şi binecuvântată, începătoarea şi mijlocitoarea mântuirii neamului omenesc.

 

Sfântul Ioachim a murit după câţiva ani de la naşterea Maicii Domnului, având vârsta de optzeci de ani, iar Sfânta Ana, fiind văduvă, a plecat din Nazaret la Ierusalim şi acolo, aproape de fiica sa cea prea sfântă, rugându-se în biserica lui Dumnezeu, a trecut la Domnul, având şaptezeci şi nouă de ani.

Sfântul Cuvios Onufrie s-a născut în jurul anului 1700 într-o familie nobilă din Rusia, primind o educaţie corespunzătoare, care i-a permis ocuparea postului de guvernator al unei regiuni.

În jurul anului 1749, a venit în părţile Moldovei, după ce a renunţat la funcţia sa şi la avere, şi s-a stabilit la Schitul Poiana Mărului. A urmat o perioadă de 25 de ani în care a vieţuit într-o peşteră pe malul pârâului Vorona. A fost ucenicul Sfinţilor Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie Velicicovski. Aflându-şi sfârşitul, şi-a dat duhul în peştera sa, la 29 martie 1789.

Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona a avut loc la 9 septembrie 2005, la Mănăstirile Vorona şi Sihăstria Voronei.

Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău s-a născut la începutul secolului al XVII-lea în satul Mesteacăn, Neamţ.

A intrat de tânăr în obştea Mănăstirii Tazlău, iar pentru viaţa sa a dobândit de la Dumnezeu darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor.

Sfântul Chiriac a trecut la Domnul în jurul anului 1660. A fost trecut în rândul Sfinţilor de Biserica Ortodoxă Română în anul 2008. 

Articolul precedentRestricții. Drumuri naționale afectate
Articolul următorFemei din Vâlcea şi Argeş, prinse la furat în Târgu Jiu