Compania Naţională de Investiţii a inceput astazi achiziţia de proiectare pentru modernizarea “Spitalului Vechi”, din Ramnicu Valcea. 

Investitia presupune modernizarea și dotarea secțiilor din clădirea – corp principal C5 a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.

„Astăzi este o zi importantă deoarece se fac paşi cerţi pentru modernizarea „Spitalului Vechi” din Râmnicu Vâlcea. Sunt foarte bucuros să le dau acestă veste vâlcenilor şi îi asigur că mă voi ţine de cuvânt, iar alături de actuala echipă voi continua faptele bune pentru judeţ şi pentru oameni.” a declarat Președintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Unitatea medicală se află de mulţi ani într-o stare sensibila. Constantin Rădulescu este cel care a inițiat acest proiect:

„În sănătatea vâlceană mai avem multe provocări, dar lucrăm şi sper ca în curând să vă dau vestea că Spitalul Vechi, unde e foarte greu să obţii bani, pentru că una dintre clădiri este de patrimoniu şi sunt nişte proceduri fantastice, intră în reabilitare”, declara in urma cu câteva luni preşedintele CJ Constantin Rădulescu.

Proiectul are o valoare estimată de 42 248 111 35 lei (aproximativ 422 miliarde de lei vechi).

Pavilionului Central al Spitalului Vechi este una dintre cele mai vechi clădiri din Râmnicu Vâlcea. Clădirea aparţine sfârșitului de secol XIX, lucrările de construcție începând în anii 1890 și finalizându-se în anii 1895. Încă de la început, destinaţia pavilionului a fost aceea de spital al oraşului, pentru că la acea vreme nu exista nicio unitate spitalicească în Râmnic.

In anii 1935 s-au mai construit noi corpuri de clădiri.

Clădirea este celebra și pentru faptul ca in acest loc, in anii 1974, s- a filmat pelicula “ Mere roșii”, in regia lui Alexandru Tatos.

Termenul de depunere a ofertelor este 15 noiembrie 2018.

 

Articolul precedentStrada Săliştea Nouă a fost modernizată
Articolul următorProgramul de lectură in grădinițe, lansat in județul Vâlcea