Credincioșii care doresc să ia sfintele paști o vor putea face doar de la parohia din zona în care locuiesc și doar dacă au completat corect Declarația pe propria răspundere.

Sfânta Lumină de Înviere va fi adusă la scările blocurilor. 

Realitatea.NET

anunță Programul  pascal:

– Pâinea binecuvântată (prescuri) va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri și sâmbătă, în intervalul 07.00-17.00, în toate parohiile.

– Distribuirea Sfintei lumini aduse de la Ierusalim se va face de voluntarii parohiilor și de echipajele de ordine publică, sâmbătă seară, începând cu ora 20.00.

– Angajații parohiei și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale pe perioada distribuitrii paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.

– În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină în casele credincioșilor, cât și a voluntarilor care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască și mănuși de protecție.

Ce trebuie să RESPECTE credincioșii:

– Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afară curții sau a imobilului în care locuiesc, dar cu evitarea aglomerației, păstrând restricția de maximum 3 persoane. În acest sens, 2 sau 3 locatari dintr-o scară de bloc pot oferi lumina primită de la voluntari tuturor vecinilor.

– În Declarația pe propria raspundere, la locul deplasarii, credinciosul va face precizarea „pentru ridicarea Sfintelor Paști” și va trece numele lăcașului de cult din zona de rezidență a persoanei respective.

Anunțul privind programul și regulile pe care trebuie să le respecte credincioșii au fost anunțate marți seară de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, în urma Acordului semnat cu Biserica Ortodoxă Română.

Redăm mai jos Textul oficial al Acordului încheiat de Ministerul Afacerilor Interne și Biserica Ortodoxă Română privind măsurile stabilite pentru sărbătorile pascale:

ACORD PRIVIND STABILIREA UNOR MĂSURI CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR PASCALE ÎN ANUL 2020

În perspectiva apropierii celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos,

Ținând cont de Ordonanțele militare emise în perioada stării de urgență,

Luându-se în considerare dorința comună de diminuare a riscului răspândirii infecției cu noul coronavirus și protejarea sănătății mirenilor și clericilor,

Având în vedere dorința de a se oferi credincioșilor ortodocși o anumită consolare, prin distribuirea Paștilor și a Sfintei Lumini venite de la Ierusalim,

Între Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne s-au stabilit următoarele:

  1. Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, va fi distribuită credincioşilor în zilele de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 07.00 –17.00, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara lăcașurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii și de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție (mască sanitară, distanță socială de 2 metri, marcată în fața locului special amenajat), similar magazinelor alimentare.
  2. În Declarația pe propria răspundere, la Locul deplasării, credinciosul va face precizarea Pentru ridicarea Sfintelor Paști de la Biserică (numele lăcașului de cultdin zona de rezidență a persoanei respective.
  3. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri și Poliție Locală) vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii Paştilor.
  4. Angajaţii parohiei, membrii Consiliilor parohiale și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale și a reglementărilor prevăzute în Ordonanțele militare pe perioada distribuirii Paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.
  5. Pentru credincioșii bolnavi și cei peste 65 de ani, Paştile vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă (17 și 18 aprilie) sau în prima zi de Paşti (19 aprilie), începând cu ora 06.00 dimineața, cu respectarea măsurilor de protecție, mască sanitară și mănuș
  6. Distribuirea Sfintei Lumini adusă de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie 2020, în jurul orelor 19.00, se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și patrulele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliția locală, cât și cadrele Ministerului Apărării Naţionale), începând cu orele 20.00.
  7. Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină, primită de la voluntari, tuturor vecinilor.
  8. În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă cu ajutorul personalului Ministerului Afacerilor Interne de la Centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate.
  9. În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină la casele credincioșilor, cât și a voluntarilor, care vor avea asupra lor Cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecț
  10. Echipajele care acționează în posturile fixe și cele aflate la punctele de frontieră, aflate în misiuni coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne, vor oferi Sfânta Lumină persoanelor aflate în trafic (în baza excepțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare anterioare) sau care tranzitează
  11. Cadrele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, aflate în misiune în noaptea de Înviere, vor distribui Sfânta Lumină spitalelor, centrelor sociale și centrelor de carantină.
Patriarhia Română

 

 DANIEL

Patriarhul României

Ministerul Afacerilor Interne

 

Dl. Ion – Marcel VELA

Ministrul Afacerilor Interne

Vezi documentul aici.

Articolul precedentVirgil Pîrvulescu susține ideea realizării unui parc industrial, la Râmnicu Vâlcea
Articolul următor11 puncte de colectare şi alte 6 containere pentru deșeuri reciclabile