Echipele jandarmeriei Vâlcea, prezente, de Rusalii, alături de celelalte forțe de ordine, la Hramul Mănăstirii Cozia.
Pelerinii au participat luni la hramul bisericii Sfânta Treime a Mănăstirii Cozia, ctitoria voievodului Mircea cel Mare din stațiunea vâlceană Călimănești-Căciulata.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită în Altarul de vară.
Biserica Ortodoxă prăznuiește a doua zi după Pogorârea Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, pe Dumnezeu Cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.