Anunțul ce poate răsturna totul la trei ani de la declanșarea pandemiei de coronavirus și tratamentele folosite pentru vindecarea de COVID-19. Cel mai recent studiu susține că pastila anti-COVID-19 dezvoltată de Merck ar putea aduce riscuri legate de agravarea pandemiei.

Un nou studiu publicat luni în revista Nature arată că pastila antivirală COVID-19 – Merck – poate provoca mutații ale virusului care se pot răspândi ocazional la alte persoane. Concluziile acestor cercetări poate schimba total modul de tratament al COVID, spun autorii studiului.

Cum poate agrava pandemia tratamentul cu pastial anti-COVID-19 – Ce poate provoca Molnupiravir?

Mai mulţi cercetători afirmă că acest tratament pentru COVID-19, cu pastila Merck, contribuie la apariţia unor mutaţii ale noului coronavirus, cu un risc ce rămâne deocamdată teoretic: apariţia unor variante periculoase, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Oamenii de știință susțin că utilizarea Molnupiravirului pentru a trata pacienții cu risc COVID ar coincide în unele cazuri cu mutațiile virusului Corona. 

Molnupiravir, folosit în tratarea COVID-19,  acționează provocând mutații în informația genetică a COVID, care slăbește sau distruge virusul și reduce cantitatea de coronavirus din organism. Cu toate acestea, studiul publicat luni în revista științifică Nature arată că, uneori, COVID poate „supraviețui” tratamentului cu Molnupiravir și este posibil să ducă la crearea unor variante mutante ale coronavirusului care s-a dovedit că se răspândesc la alți pacienți, relatează și CNBC.

Cercetătorii din SUA și Marea Britanie au analizat în mod specific 15 milioane de genomi COVID pentru a vedea ce mutații au avut loc și când. Ei au descoperit că mutațiile au crescut în 2022, după ce Molnupiravir a fost introdus în multe țări.

În același timp, cercetătorii precizează și că medicamentul antiviral Monupiravir, vândut ca Lagevrio, nu ar fi produs variante mai transmisibile sau severe ale COVID.

Un purtător de cuvânt al Merck a respins noul studiu, susținând că cercetătorii au presupus că mutațiile pe care le-au analizat au fost asociate cu pacienții tratați cu Molnupiravir „fără dovezi documentate ale acestei transmiteri”.

„În schimb, autorii se bazează pe asocieri circumstanțiale dintre regiunea din care a fost identificată secvența și intervalul de timp de colectare a secvenței în țările în care molnupiravir este disponibil pentru a trage concluzia. Genomii cu mutații sunt mai puțin frecvente și au fost asociate cu cazuri sporadice””, a spus purtătorul de cuvânt al Merck, citat de CNBC.

Cercetătorii, anunț după eșecul pastilei Merck: Niciun risc imediat

Rămâne ca studiul să convingă mai mulţi cercetători care nu au participat la realizarea sa, aşa cum este virusologul Stephen Griffin, care a salutat pentru Science Media Center (SMC) din Regatul Unit o cercetare „bine realizată şi de o importanţă excepţională”.

La fel ca autorii studiului, el a insistat asupra unui aspect: mutaţiile detectate nu par să fie, în sinea lor, deosebit de periculoase sau de contagioase.

„Însă aceste rezultate au implicaţii importante pentru perioada următoare a pandemiei”, a prevenit Stephen Griffin.

Într-adevăr, orice fenomen care accelerează mutaţiile virusului creşte pe termen lung riscul de apariţie a unor variante mai periculoase sau, aşa cum a fost Omicron la apariţia sa, mult mai transmisibile decât variantele precedente, relatează agerpres.ro.

Ce vor face medicii: Vor mai prescrie Molnupiravir în tratarea COVID-19?

Trebuie oare, în acest context, ca medicii să nu mai prescrie Molnupiravir? Autorii studiului au evitat să se pronunţe în această privinţă, preferând să rămână pe terenul geneticii şi să afirme că această chestiune intră în responsabilitatea autorităţilor sanitare.

Iar pentru anumiţi cercetători, deşi noile rezultate reamintesc nevoia de a nu prescrie Molnupiravir în cantităţi enorme şi în toate situaţiile, medicii nu ar trebui totuşi să renunţe pur şi simplu la el.

„Desigur, nu trebuie să iei sistematic Molnupiravir când eşti infectat cu coronavirus. Dar, în anumite cazuri dificile, este un medicament care poate fi util”, a concluzionat medicul infecţiolog Chris Butler de la SMC, citat de agerpres.ro.

„Semnătură” specifică după tratamentul cu Molnupiravir

Acest risc a contribuit la o anumită reticenţă din partea autorităţilor sanitare, precum FDA din Statele Unite – care a autorizat Molnupiravir doar cu o slabă majoritate a membrilor săi cu drept de vot – şi Haute Autorite de Sante (HAS) din Franţa, care a respins complet medicamentul produs de Merck.

În acest context se înscrie şi studiul publicat luni, după ce popularitatea pastilei Merck scăzuse deja foarte mult din cauza slabei sale eficienţe, deşi a rămas încă prescrisă pe scară largă în anumite ţări, mai ales în cele în curs de dezvoltare.

Cercetătorii au studiat o vastă bază de date, Gisaid, care adună genomuri ale virusurilor prelevate de la numeroşi pacienţi din lumea întreagă.

Pentru autorii studiului, concluzia este clară: utilizarea Molnupiravir este asociată cu apariţia unor mutaţii specifice.

Ei au constatat apariţia unei „semnături” specifice în momentul în care pastila a început să fie prescrisă în anumite ţări. În schimb, semnătura este aproape absentă în zonele lumii în care tratamentul nu a fost aprobat.

Pe scurt, acest tratament „poate da naştere unor virusuri care au suferit mutaţii într-o manieră notabilă şi care rămân viabile, chiar în anumite cazuri transmisibile”, a explicat pentru AFP unul dintre autorii studiului, geneticianul Theo Sanderson, potrivit agerpres.ro.

Concluziile studiului au fost însă respinse de grupul Merck. Potrivit companiei americane, studiul a evidenţiat doar o corelaţie, fără să ateste o legătură de tip „cauză-efect” între tratamentul său şi acele mutaţii.

Autorii studiului s-au bazat pe „asociaţii de circumstanţă”, a declarat un reprezentant al grupului american pentru AFP.

Efectele pastilei anti-COVID-19 Merck. Molnupiravir, eficient sau ineficient în tratarea COVID-19?

„Tratamentul cu Molnupiravir a lăsat o urmă vizibilă în bazele de date mondiale de secvenţiere” a genomului virusului, au concluzionat autorii unui studiu publicat luni în revista Nature.

Molnupiravir este un tratament dezvoltat de gigantul farmaceutic american Merck (cunoscut sub numele de MSD pe plan internaţional).

Lansat pe piaţă în 2021, Molnupiravir a fost prima pastilă anti-COVID din lume, un succes notabil pentru arsenalul farmaceutic de la acea vreme, care era compus doar din vaccinuri şi tratamente ce necesitau o administrare intravenoasă complexă.

Însă Molnupiravir, comercializat sub numele de Lagevrio, a devenit rapid ţinta unor critici. Acestea au vizat în parte eficienţa sa limitată, mai ales în raport cu cea a marelui său concurent, Paxlovid, dezvoltat de Pfizer, care i s-a alăturat foarte repede pe piaţă.

Însă modul său de acţiune reprezintă elementul care a provocat cele mai puternice reticenţe. Spre deosebire de alte antivirale, precum Paxlovid, pastila Lagevrio acţionează inserându-se direct în genomul virusului.

Obiectivul este acela de a declanşa o serie de mutaţii din ce în ce mai dezordonate, care duc în cele din urmă la dispariţia virusului din organism. Însă oamenii de ştiinţă au considerat, încă de la lansarea pastilei, că un astfel de mecanism riscă să favorizeze apariţia unor virusuri mutante şi transmisibile de la un individ la altul.

Articolul precedentDescinderi de amploare la peste 200 de adrese din țară, într-un dosar de trafic de droguri, trafic de minori și pornografie infantilă
Articolul următorRapid – CFR 3-1 în etapa a zecea a Superligii