Teatrul Anton Pann vă invită să vedeți spectacolul de luni, 3 decembrie,  de la ora 19.00 !

La Teatrul Anton Pann se va juca ”URMA PAŞILOR TĂI…” , adaptare după jurnalul de călătorie în Ţara Sfântă al Olgăi Greceanu, o operă de adâncă meditaţie menită să deschidă minţile şi sufletele tuturor acelora care văd în învăţătura creştină Calea, Adevărul şi Viaţa.

Spectacolul are în primul rând meritul de a aduce în prim-plan, adică în circuitul de valori creştine de azi, remarcabilul text de meditaţie la Patimile Domnului al pictoriţei interbelice Olga Greceanu, scris prin 1933 cu ocazia unui pelerinaj la Locurile Sfinte, dar redescoperit şi publicat abia în 2008, de Iuliana Mateescu la Editura Idaco.

Din distribuţia spectacoluli fac parte : Vitalie Bantaş, Amalia Ciolan, Afrodita Androne, Ana Maria Bercu, Liliana Pană, Maria Radu, Eliza Bercu-Bodeanu.

Coregrafia este semnată Arcadie Rusu, iar regia Eliza Bercu-Bodeanu.

Un alt spectacol invitat în luna decembrie, care va avea loc la sediul Teatrului Anton Pann este Spectacolul de Magie cu Vlad Grigorescu,  programat marți, 11 decembrie, de la ora 19.00, un spectacol dedicat celor mici și un numai.

Articolul precedent,, 9 Decembrie în imagini ” – expoziție cu tematică anticorupție !
Articolul următorExpozitia „La Conac, toamna” ajunge in Ramnic !