Arhiepiscopul Râmnicului le- a vorbit credincioșilor în biserica ridicată în timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu

E1619539-A3CD-491C-A89E-50A7BFA9B406
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit astăzi Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul”.
În cuvântul de învățătură, rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a vorbit despre iertare și puterea acesteia, anunță Arhiepiscopia Râmnicului.„De multe ori judecăm la supărare, la mânie și apoi ne pare rău. Însă, cum poți să judeci pe cineva care îți greșește, când tu însuți greșești la rândul tău? Acesta este și rostul cuvintelor din rugăciunea Tatăl nostru: «Precum și noi iertăm greșiților noștri». Dacă noi nu învățăm să iertăm, cum ne va ierta Dumnezeu pe noi?" (ÎPS Varsanufie)La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Varsanufie l-a felicitat pe părintele paroh Daniel Bîrneață, protoiereu al Protopopiatului Drăgășani, pentru lucrarea pastoral-misionară depusă într-un scurt timp, de la numirea sa ca preot paroh al acestei parohii.Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost construită în timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu de preoții Radu și Șerban Făurescu, fiind târnosită în anii 1826.Recent, în urma numirii noului preot paroh în toamna anului 2018, au fost demarate lucrări de restaurare a locașului de cult.Lăcașul de cult se află în comuna Crețeni, Protopopiatul Drăgășani.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










