Asociaţia Municipiilor din România, workshop despre mediere la Râmnicu Vâlcea

mediere4
Asociaţia Municipiilor din România organizează în parteneriat cu Institutul pentru Politici Publice, la Râmnicu Vâlcea, în perioada 29 - 30 mai 2019, workshopul regional ”Medierea – soluţie alternativă în litigiile dintre cetăţean şi administraţia publică”.
Iniţiativa pleacă de la mai multe premise, printre care faptul că practica medierii sau rezolvarea amiabilă a litigiilor este insuficient cunoscută în România, medierea reprezintă o soluţie şi în ceea ce priveşte degrevarea instanţelor de judecată, iar înmulţirea situaţiilor litigioase nu dezvoltă, ci stagnează dezvoltarea în comunităţile locale din România, consumul de resurse financiare şi de timp putând fi evitat inclusiv prin metoda medierii adaptată particularităţilor administraţiei publice locale.Workshop-ul, care reuneşte reprezentanţi ai administraţiei publice din municipiu şi din judeţ, abordează teme precum ”Principiile şi avantajele aplicării medierii într-un litigiu dintre administraia publică şi cetăţeni”, ”Tipologia conflictelor în care medierea poate fi aplicată” sau ”Provocări şi soluţii pentru ca medierea să funcţioneze”, iar printre cei care vor susţine prezentări se numără experţi ai AMR, ai IPP, ai Asociaţiei Pro Medierea, precum şi Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor de România, Dana Gîrbovan.Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 !Prezent la deschidere, primarul Mircia Gutău a apreciat sprijinul şi consultanţa pe care Asociaţia Municipiilor din România le oferă administraţiilor locale din România şi le-a urat mult succes organizatorilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
- 14:49 - Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, în drum spre marele Oscar, după triumful de la Cannes
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News













