Bulgaria a trecut oficial la moneda euro!

Bulgaria a trecut oficial la moneda euro!
Bulgaria a trecut oficial la moneda euro!
Bulgaria a trecut la moneda euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană.
Odată cu intrarea în noul an, Bulgaria a renunţat la leva, moneda naţională în vigoare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în speranţa de a-şi consolida legăturile economice cu ceilalţi membri ai zonei euro, dar şi de teama unei creşteri a preţurilor într-un context politic instabil.
Mii de oameni au înfruntat temperaturile negative pentru a asista la concertul tradiţional de Revelion, organizat de Primăria din Sofia în faţa fostului Palat Regal.
Pe faţada sediului Băncii Naţionale a Bulgariei, situat în aceeaşi piaţă, un cronometru indica minutele până la miezul nopţii. După trecerea în noul an, monedele euro bulgare au fost proiectate pe clădire.
„Introducerea euro este ultima etapă a integrării Bulgariei în Uniunea Europeană”, a declarat preşedintele Rumen Radev în discursul său televizat transmis cu câteva minute înainte de miezul nopţii.
Totuşi, el a spus că regretă că bulgarii nu au fost consultaţi prin referendum cu privire la această alegere care a divizat ţara.
„Acest refuz a fost unul dintre simptomele dramatice ale prăpastiei profunde dintre clasa politică şi popor, confirmată de manifestaţiile masive din întreaga ţară”, a spus el, chiar dacă Curtea Constituţională a judecat altfel.
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











