Cinci ani de la plecarea arhiepiscopului Gherasim Cristea

466F122F-172C-47C8-BF1B-90BF5A2357AF
Cinci ani de la plecarea arhiepiscopului Gherasim Cristea.
Arhiepiscopul Gherasim Cristea a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din municipiul Râmnicu-Vâlcea.Sfânta Liturghie și slujba Parastasului au fost săvârșite de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.Stareți, starețe, monahi, monahii, preoți și credincioși din Arhiepiscopia Râmnicului, precum și din alte zone ale țării, care l-au cunoscut și l-au prețuit au participat și s-au rugat în Catedrala Arhiepiscopală."Arhiepiscopul Gherasim a fost un ierarh pe care, cu siguranță, suntem datori să-l pomenim și să-l avem mereu ca exemplu fiecare dintre noi, ierarhi, preoți, monahi și mireni. El a fost ca o lumânare care a ars necontenit timp de aproape un veac pentru a-l sluji pe Mântuitorul Hristos ca o slugă bună și credincioasă, care a intrat în bucuria Stăpânului său – Dumnezeu. A iubit meleagurile vâlcene şi spiritualitatea acestui județ. Lucrul acesta este dovedit prin cărțile pe care ni le-a lăsat şi prin grija pe care a arătat-o față de bisericile, mănăstirile, dar mai ales față de oamenii acestor locuri. S-a făcut pe sine un apărător continuu al dreptei credințe în vremurile grele ale comunismului ateu, fiind un ierarh neobosit atât în plan administrativ, cât și cultural.Dar poate ce a rămas mai mult din această personalitate a Bisericii noastre în sufletele credincioșilor este chipul său de părinte iubitor și rugător. A ştiut ce înseamnă iertarea, mereu preocupându-se să nu supere pe nimeni şi, cu siguranță, lucrul acesta i-a adus pacea sufletului, pe care o puteai citi pe fața sa.Care este cuvântul prin care îl putem caracteriza, care însumează toate calitățile sale? Acest cuvânt este acela de: «Părinte!». Pentru că doar un părinte iartă necondiționat și iubește fără să țină cont de cei ce îi pot face și rău", a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










