Decizie de maximă importanță a CCR: internarea obligatorie și detașarea medicilor SUNT CONSTITUȚIONALE

Decizie de maximă importanță a CCR: internarea obligatorie și detașarea medicilor SUNT CONSTITUȚIONALE
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului
Curtea Constituțională a respins, marți, cu unanimitate de voturi, sesizarea Avocatului Poporului împotriva legii carantinării, stabilind, astfel, că atât internarea obligatorie, cât și detașarea medicilor în situații de urgență sunt constituționale.
CCR a respins ca neîntemeiată sesizarea Avocatului Poporului împotriva legii carantinării, stabilind că atât internarea obligatorie a pacienților infectați cu o boală contagioasă, cât și detașarea obligatorie a medicilor, sunt constituționale, potrivit comunicatului remis Realitatea Plus.
Comunicatul oficial al CCR
În ziua de 20 octombrie 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art.8 alin.(3)-(9) și ale art.19 alin.(2)-(6) din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic și cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art.19 alin.(1) din aceeași lege, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.8 alin.(3)-(9) cu referire la sintagma „izolarea într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare” și ale art.19 din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului.
Avocatul Poporului a argumentat, în sesizarea înaintată CCR, că izolarea obligatorie într-o unitate sanitară, având trăsăturile unei măsuri restrictive de libertate, trebuie să fie o măsură de ultim resort, după ce alte remedii posibile au fost epuizate.
Avocatul Poporului a argumentat, în sesizarea înaintată CCR, că izolarea obligatorie într-o unitate sanitară, având trăsăturile unei măsuri restrictive de libertate, trebuie să fie o măsură de ultim resort, după ce alte remedii posibile au fost epuizate.
Citește și:
- 14:30 - Prognoza meteo pe patru săptămâni: temperaturile cresc treptat în România. Ce anunță meteorologii ANM
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











