ELENA UDREA AR PUTEA FI ELIBERATĂ, DACĂ INSTANȚA RESPINGE CONTESTAȚIA DNA

ELENA UDREA AR PUTEA FI ELIBERATĂ, DACĂ INSTANȚA RESPINGE CONTESTAȚIA DNA
Tribunalul Prahova judecă, astăzi, contestaţia înaintată de DNA privind eliberarea condiţionată a fostului ministru al Turismului Elena Udrea
Tribunalul Prahova judecă, astăzi, contestaţia înaintată de DNA privind eliberarea condiţionată a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, aflată în detenţie ca urmare a condamnării primite în Dosarul „Gala Bute”.
Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare, după ce DNA a contestat decizia magistraților. În motivare, argumentele susținute pentru eliberarea Elena Udrea sunt solide, iar aceasta ar avea multe șanse să ajungă acasă.
Elena Udrea ajunge, astăzi, în fața instanței de judecată. Procurorii DNA au contestat decizia Judecătoriei Prahova de eliberare a fostului ministru al Turismului, pe motiv că Udrea ar fi avut un comportament neschimbat și că a părăsit țara inițial de două ori, plecând în Costa Rica și Bulgaria.
Pe 1 iulie, Judecătoria Ploiești a decis eliberarea Elenei Udrea pe motiv că a avut o conduită bună în spatele gratiilor și o atitudine pozitivă. Mai mullt, fostul ministru al Turismului are acasă o fetiță minoră față de care are obligații legale și morale.
Cu toate acestea, procurorii DNA au contestat decizia magistraților și a Penitenciarului Târgșor. Avocații Elenei Udrea atrag atenția, însă, că piedicile care îi sunt puse reprezintă un abuz.
Potrivit informațiilor din portalul instanțelor, dosarul se va judeca joi, de la ora 9:30.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 19:58 - Donald Trump ridică tonul după eșecul negocierilor: „Aș putea distruge Iranul într-o singură zi”
- 19:08 - Vladimir Putin intră în joc: vrea să medieze pacea SUA–Iran după eșecul negocierilor istorice
- 17:29 - Donald Trump anunță blocada Strâmtorii Ormuz: „Începând de acum!”
- 16:12 - Viteză de Paște cu final amar: Gigi Becali, prins cu peste 100 km/h și lăsat fără permis
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News










