Femei din Vâlcea şi Argeş, prinse la furat în Târgu Jiu

Femei din Vâlcea şi Argeş, prinse la furat în Târgu Jiu
Paguba a fost recuperată integral și restituită unității respective
Două femei, una din județul Vâlcea, cealaltă din Argeș, au fost reținute de către polițiștii gorjeni, după ce au fost prinse că voiau să fure bunuri și bani din gențile angajaților unui magazin de mobilă din Târgu Jiu.
Un târgujian în vârstă de 36 de ani a sunat la Poliție, miercuri, anunțând că angajatele unei societăți comerciale din municipiu, au surprins o femeie care căuta în gențile lor, lăsate într-un birou.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că două persoane de sex feminin, de 21 și 35 de ani, din județul Vâlcea și Argeș, ar fi pătruns într-un birou din incinta magazinului de mobilă, fiind surprinse în timp ce căutau în gențile aparținând a două angajate, fără a reuși să sustragă bunuri sau valori. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției Târgu Jiu în vederea audierii și continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat”, anunță IPJ Gorj.
Polițiștii au făcut cercetări și au stabilit că cele două persoane ar mai fi comis o infracțiune de furt din altă societate comercială cu punct de lucru municipiul Târgu Jiu, de unde ar fi sustras mai multe articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, cauzând un prejudiciu de 700 lei.
Paguba a fost recuperată integral și restituită unității respective.
„Cele două femei au fost reținute pentru 24 ore, fiind introduse în CRAP Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale”, mai spun reprezentanții IPJ Gorj.
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











