Guvernul României a aprobat măsura referitoare la tichetele sociale, cuprinsă în programul ”Sprijin pentru România”

Guvernul României a aprobat măsura referitoare la tichetele sociale, cuprinsă în programul ”Sprijin pentru România”
Cine beneficiază de tichetele sociale
Guvernul a adoptat în ședința de astăzi Ordonanța de Urgență privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora
Guvernul a stabilit, prin acest act normativ, măsuri aplicabile până la data de 31 decembrie 2022 pentru protejarea unor categorii de populație vulnerabile.
Măsurile fac parte din pachetul ”Sprijin pentru România” și se adresează următoarelor persoane:
- pensionarii ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei – sunt estimați peste 2,3 milioane de beneficiari;
- persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei – sunt estimați peste 400.000 de beneficiari;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat;
- persoanelor fără adăpost.
Sprijinul material în sumă de 250 de lei acordat o dată la două luni are scopul să compenseze o parte din cheltuielile cu hrana pentru asigurarea traiului zilnic.
Se vor acorda tichete sociale pe suport electronic pentru achiziționarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde.
Bugetul acestei măsuri pentru perioada 1 iunie 2022 – 31 decembrie 2022 se stabilește în suma de 3,1 miliarde lei cu sursă de finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și din fonduri europene nerambursabile, din cadrul Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială aferent perioadei de programare 2021-2027, precum și din cadrul Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020.
Citește și:
- 14:30 - Prognoza meteo pe patru săptămâni: temperaturile cresc treptat în România. Ce anunță meteorologii ANM
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











