Prefectura Vâlcea prezintă evoluția situației epidemiologice la nivelul județului

Prefectura Vâlcea prezintă evoluția situației epidemiologice la nivelul județului
Pe teritorul județului, în carantină instituționalizată se află 197 de persoane
Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, până astăzi, în județul Vâlcea, au fost confirmate 20 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), anunță Prefectura Vâlcea.
Dintre acestea 7 au fost declarate vindecate și externate, una a decedat.
Restul se află internate în prezent la spital (11 se află în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, iar una într-o unitate spitalicească din Craiova).
Precizăm că momentan este în lucru armonizarea bazei naționale de date COVID, din acest motiv existând în continuare discrepanțe între numărul raportat de DSP Vâlcea și cel existent în baza Institutului Național de Sănătate Publică.
Pe teritorul județului, în carantină instituționalizată se află 197 de persoane, alte 254 persoane fiind în izolare la domiciliu și monitorizate de către medicii de familie.
Până la această dată, în județul Vâlcea, au fost prelucrate 863 de teste.
CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI
23 04 2020
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
- 14:49 - Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, în drum spre marele Oscar, după triumful de la Cannes
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News













