Revin ploile în ziua sfântului Gheorghe și în ziua Floriilor

Revin ploile în ziua sfântului Gheorghe și în ziua Floriilor
Cer înnorat în această dimineață în mare parte din ţară
Vremea se va răci din nou, revin ploile în ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și duminică, în sărbătoarea Floriilor.
Cer înnorat în această dimineață în mare parte din ţară şi doar cu totul izolat plouă slab în Banat şi în Maramureş. Vântul suflă slab şi moderat, cu uşoare intensificări în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini mari. La ora 05 se înregistrau valori termice cuprinse între -3 grade la Miercurea Ciuc şi 16 grade la Bucureşti-Afumaţi. Pe suprafeţe mici în estul Transilvaniei se semnaleazã ceaţã.
Astăzi, vremea se va menţine apropiatã de normal din punct de vedere termic în regiunile sudice, iar în restul teritoriului va deveni răcoroasă.
Temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade în estul Transilvaniei şi 21 de grade în Lunca Dunãrii. Cerul va fi temporar noros şi va ploua local în jumătatea de est a ţării şi izolat în rest. Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descãrcãri electrice.
În zona montană înaltă, se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificãri la munte şi, local şi temporar, în celelalte regiuni.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:49 - Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, în drum spre marele Oscar, după triumful de la Cannes
- 14:35 - Gigi Becali a explodat după atacul lui Mihai Rotaru: „Eu sunt împărat, el nici Oltenia nu o poate cuceri”
- 13:18 - Analiză alarmantă: punctul slab al NATO pe care Rusia l-ar putea exploata într-un conflict
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News














