Scenarii de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul Vâlcea

Scenarii de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul Vâlcea
Ca urmare a Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea
Astăzi, ca urmare a Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea nr.6/19.02.2021 și în conformitate cu prevederile Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr. 3235/93/04.02.2021, au fost aprobate scenariile de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul Vâlcea, anunță Inspectoratul școlar.
Urmare a acestei Hotărâri, luni, 22.02.2021, unitățile școlare din județul nostru vor funcționa după următoarele scenarii:
Scenariul 1: 287 unități școlare
Acest scenariu presupune participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori;
Scenariul 2: 118 unități școlare
Acest scenariu presupune:
a)Participarea zilnică în unitățile de învățământ, cu prezență fizică, a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
b)Participarea zilnică în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu, iar incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori;
Scenariul 3: 0 unități școlare
Acest scenariu presupune:
a)Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar;
b)Participarea zilnică în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu, iar incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori.
Stabilirea scenariilor de funcționare se face la propunerea consiliilor de administrație ale unităților școlare cu luarea în calcul a ratei de incidență cumulată pe ultimele 14 zile calculată de către DSP la nivelul fiecărei UAT în ziua de joi a săptămânii. Scenariile astfel stabilite vor intra în vigoare începând cu prima zi a săptămânii următoare.
Data de referință pentru aceste informații este 19 februarie, ora 15.00. - ISJ Vâlcea
Sursa: Realitatea de Valcea
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

