TENTATIVĂ DE FRAUDĂ LA BACALAUREAT 2025. DOI ELEVI PRINȘI CU DISPOZITIVE AUDIO-VIDEO ÎN ARAD

TENTATIVĂ DE FRAUDĂ LA BACALAUREAT 2025. DOI ELEVI PRINȘI CU DISPOZITIVE AUDIO-VIDEO ÎN ARAD
Doi absolvenți de liceu din județul Arad au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fraudeze proba scrisă la alegerea profilului din cadrul examenului de Bacalaureat 2025, folosind un sistem audio-video sofisticat.
Doi absolvenți de liceu din județul Arad au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fraudeze proba scrisă la alegerea profilului din cadrul examenului de Bacalaureat 2025, folosind un sistem audio-video sofisticat. Incidentul a avut loc în licee din localitățile Ineu și Sebiș.
Potrivit anchetatorilor, elevii au primit răspunsurile în timpul examenului cu ajutorul unei a treia persoane, care le transmitea informații prin intermediul tehnologiei ascunse. Direcția Generală Anticorupție a intervenit prompt și a demarat o anchetă care a dus la percheziții domiciliare și la sediul firmei unde activa suspectul principal.
Pentru documentarea cazului, anchetatorii au pus în aplicare două mandate de percheziție, patru mandate de aducere și două ordonanțe de ridicare a imaginilor de la camerele de supraveghere din cele două unități de învățământ implicate.
Elevii implicați în tentativă de fraudă au fost eliminați imediat din examen și, conform regulamentului Ministerului Educației, nu mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni de Bacalaureat. Este una dintre cele mai grave tentative de fraudare semnalate în această sesiune de examene.
Autoritățile reamintesc că orice tentativă de fraudă este sancționată drastic, iar mijloacele tehnologice ilegale folosite în astfel de scopuri pot atrage și consecințe penale.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 17:33 - Scenariu coordonat? SUA au validat apelul Pakistanului pentru armistițiu cu Iranul
- 17:16 - Iranul amenință cu blocarea unei noi rute vitale: după Hormuz, Teheranul vizează Bab el-Mandeb
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











