Un șofer a prezentat polițiștilor permisul unei femei

Un șofer a prezentat polițiștilor permisul unei femei
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal
Un tânăr dintr- o comună vâlceană a prezentat la un control în trafic al poliţiştilor un permis de conducere emis în Cehia pe numele unei femei.
Permisul era şi expirat, de şapte ani, au anunțat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
Tânărul a fost surprins pe un drum din localitatea de domiciliu în urmă cu aproape două săptămâni, la volanul unei autoutilitare.
"La prima verificare efectuată, acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile Republicii Cehia, iar la data de 7 martie a.c., în urma unor verificări mai amănunţite, a reieşit faptul că acesta nu avea emis permis de conducere pe numele său, ci era emis de autorităţile cehe pe numele unei persoane de sex feminin, fiind valabil până în anul 2015"- IPJ Vâlcea
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal tânărului şi îl cercetează acum sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, fals şi uz de fals.
Sursa: Realitatea de Valcea
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
- 14:49 - Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, în drum spre marele Oscar, după triumful de la Cannes
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News













