Un urs a ajuns lângă cortul a trei turiști. Cum se evită asemenea situații

Un urs a ajuns lângă cortul a trei turiști. Cum se evită asemenea situații
O patrulă de jandarmerie s-a deplasat la fața locului
Un urs a ajuns lângă trei turiști germani, campați cu cortul lângă o pădure din Curtea de Argeș.
O patrulă de jandarmerie s-a deplasat la fața locului, după ce turiștii au apelat numărul unic de urgență 112.
La sosirea patrulei ursul nu se mai afla în zonă, însă cei trei cetățeni germani au preferat să-și strângă cortul și să-și continue deplasarea spre Sibiu.
Jandarmeria Argeș recomandări
– dacă aveţi de gând să campaţi cu cortul, nu o faceţi în locuri izolate. Asiguraţi-vă că montaţi cortul într-o zonă de campare şi că nu ţineţi mâncare în acesta;
– nu părăsiţi niciodată traseul marcat, animalele sălbatice zonele frecventate de oameni şi astfel minimizaţi riscul de a vă întâlni cu ele;
– nu mergeţi singur pe munte. O simplă discuţie cu partenerul este suficientă pentru a ţine animalele sălbatice la distanţă;
– evitaţi să faceţi plimbări seara târziu sau noaptea. Animalele sunt mult mai active în această perioadă;
– în cazul în care întâlniți animale sălbatice nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni.
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











