Red Bull Racing l-a demis pe britanicul Christian Horner
Red Bull Racing l-a demis pe britanicul Christian Horner din postul de 'team principal', numindu-l în locul acestuia pe francezul Laurent Mekies, promovat de la echipa secundă Racing Bulls, informează Reuters.
Horner, În vârstă de 51 de ani, era directorul de echipă din Marele Circ cu cea mai mare vechime, fiind numit de austrieci în această poziție la începutul lui 2005. Sub conducerea sa, gruparea patronată de compania de băuturi energizante a cucerit șase titluri mondiale la constructori și opt la piloți, patru prin germanul Sebastian Vettel și alte patru prin olandezului Max Vertappen. Britanicul Alan Permane, în prezent director de curse, va fi promovat în funcția de 'team principal' al echipei-satelit Racing Bulls, a adăugat gruparea austriacă. Red Bull Racing ocupă în prezent locul al patrulea, cu 172 de puncte, în campionatul constructorilor din Formula 1, la 288 de puncte în spatele liderului McLaren. Plecarea lui Horner alimentează și mai mult zvonurile ce îl dau pe Max Verstappen plecat de la Red Bull Racing. Mai multe publicații importante europene au anunțat săptămâna trecută că există chiar o înțelegere între olandez și cei de la Mercedes.
Citește și:
- 12:54 - Doliu în Oltenia! Fost antrenor al Craiovei s-a stins la doar 58 de ani
- 11:49 - Dinamo, sezon încheiat cu dezamăgire! Ce a spus Andrei Nicolescu după înfrângerea cu FCSB
- 10:49 - George Simion și omul lui Trump, împreună la Cluj. Anunțul momentului
- 09:49 - Gigi Becali, atac cu talpa la adresa lui Mihai Rotaru: „Începem becalizarea României!” / „Și Mititelu are mai multe calificări în Europa decât tine”
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News















