Arhiepiscopia Râmnicului a oferit tablete unor elevi vâlceni, în cadrul unei campanii educativ sociale.

Arhiepiscopia Râmnicului a oferit tablete unor elevi care nu au posibilităţi să participe la cursurile online desfășurate la nivelul fiecărei unități de învățământ.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a făcut un apel recent către Patriarhia Română pentru ajutorarea elevilor din familii sărace.

Centrul Eparhial a inițiat o amplă acțiune educativ-socială pentru sprijinirea elevilor prin oferirea unor mijloace care să faciliteze accesul la continuare studiului.

Suportul este oferit, îm special, elevilor din anii terminali ai studiilor gimnaziale și liceale, care în această perioadă se pregătesc pentru încheierea anului școlar și examenele de absolvire.

Deși numărul elevilor care au nevoie de laptop-uri și tablete este unul însemnat, prin conlucrarea sectoarelor învățământ și social-filantropic ale Arhiepiscopiei Râmnicului, au fost oferite tablete unor elevi care au obținut rezultate deosebite la învățătură, urmând ca în perioada imediat următoare să fie identificate și alte mijloace concrete de sprijire a elevilor, la nivelul fiecărei comunități, anunță reprezentanții Arhiepiscopiei.

Articolul precedentPeste 15 000 de cazuri ale îmbolnăvirilor cu coronavirus  în România. 320 de cazuri noi
Articolul următorIncendiu noaptea trecută în localitatea Tomșani, județul Vâlcea