Temperaturi extreme în mare parte din țară. În timp ce diminețile sunt extrem de friguroase, cu temperaturi în unele zone ale țării apropiate de pragul înghețului, meteorologii anunță că în următoare zile acestea vor crește și vor ajunge până la 25 de grade celsius

„Astăzi avem o zi superbă de toamnă, cu temperaturi de 22-23 de grade în toată țară, 24 de grade în sudul țării. Aceste diferențe sunt timpice anotimpului în care ne aflăm pentru că nopțile devin din ce mai lungi. Se răcește destul de mult iar ziua, mai ales dacă este soare, temperatura crește destul de mult dacă masa de aer este destul de călduță. Este și cazul zilei în care ne aflăm. Trebuie  ne bucram cât putem de aceste zile de toamnă”, a afirmat meteorologul, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.

Robert Mantea a spus că nu sunt așteptate fenomene extreme în această săptămână, precizând însă că vremea va trece printr-un episod de răcire începând de miercuri, după care mercurul va urca din nou în termometre, astfel că weekendul va aduce vreme frumoasă, fără precipitații. 
 
„Nici vorba de fenomene extreme. La finalul săptămânii, undeva miercuri, joi, vineri urmează o răcire a vremii. Temperaturile vor coborî ușor sub cele normale pentru această perioadă. Vorbim de temperaturi poate chiar sub 15 grade în cursul zilei, iar noaptea undeva la limita înghețului, poate chiar sub pragul înghețului în jumătatea de nord a țării.
 
Veștile bune revin în weekend pentru că avem parte de o nouă încălzire care va aduce temperaturi de peste 20 de grade duminică. Aceleași vești bune și săptămâna viitoare pentru că începutul acesteia vine cu o continuare a acestei încălziri: temperaturi de peste 20 de grade ziua, mai cald și în cursul nopții. Precipitațiile nu vor apărea sau vor fi foarte slabe și izolate”, a mai spus reprezentantul ANM.
Articolul precedentRomânia, mai aproape de aderarea în Schengen – Vot istoric în Parlamentul European
Articolul următorVIDEO| Se asfaltează pe DJ 678 A, în zona Munteni, care pornește la podul de fier (Galicea)